În perioada 28,29,30,31 iulie, Mihai Căldăraru Directorul Executiv al unei asociații non profit din București a organizat o tabără de vară dedicată copiilor nevoiași din mediile vulnerabile cu rezultate deosebite de bune la învățătură.
Copiii sunt bucuroşi că datorită campaniei umanitare „Dăruiește Un Pic de Soare Nu Totală Nepăsare!” au avut ocazia unică până acum, de a vedea Marea Neagră şi frumuseţile staţiunii unde îşi desfăşoară activitatea. Mihai Căldăraru este conştient că fără bunătatea sponsorilor nu se putea face nimic, iar acum când totul s-a întâmplat, iar proiectul a avut succes, le mulţumesc în special societățiilor IREM GENERAL CONTRACTOR SRL domnului Administrator Massimo Di Mare și societății SICOR SRL domnului Adrian Panaitescu, Director Executiv.
Mihai Căldăraru a reușit să aducă un strop de bucurie pe fața copiilor defavorizați.
Cu această ocazie, Mihai Căldăraru (un tânăr credincios, ajuns în orfelinat la numai 3 luni de la naștere și supus violențelor fizice și sexuale specifice ale acestuia, unde deseori i se aplicau bătăi „soră cu moartea”, cu formala sa de salut „Doamne ajută”), în prezent director executiv protecție socială a (Direcției Generale de Asistență Socială) a AEDOPS România (Asociația Europeană a Drepturilor Omului şi Protecției Sociale).
Mihai Căldăraru – O poveste de viață! Ieri orfan, astăzi, în sprijinul persoanelor cu dizabilități și copii defavorizați din mediul rural.
25 mai 1986 – apare pe lume Mihai Căldăraru. Amintirile lui din copilărie sunt legate exclusiv de casa de copii, orfelinat, cum vreți să-i spuneți, în cazul de față școala specială nr 6 din Capitală. Mihai Căldăraru este un om credincios.
„Doamne ajută”, este formula lui de salut şi Dumnezeu un personaj permanent al discuțiilor pe care le poartă. Ortografiază surprinzător de bine, comparabil cu scrisul unor demnitari, aleși sau puși în funcție. Tânărul care schimbă lumea prin BINE! Să învățăm să apreciem. Apoi, să ne uitam în jur și să observăm că poate avem mai multe decât si-ar putea alții măcar sa viseze.